Saga înregistrării unei mărci în România

În martie 2019 se face anul de când am demarat procedurile înregistrării eComJobs ca marcă verbala la OSIM și încă nu s-a finalizat treaba. Inițial am crezut că procedura se putea face strict online și am zis că merită 5 minute din viață ca să pot pune ®-ul lângă logo 🙂 Până la urmă a trebuit să merg și să depun fizic formularul la casierie.

Sursa: freepik.com

Procedura în teorie e simplă: depui cererea, plătești taxa și aștepți timp de 6 luni să nu-ți conteste cineva cererea. Dacă scapi fără vreo contestație, marca se înregistrează și ai scăpat. În cazul meu, cu câteva zile înainte de termenul celor 6 luni, primesc un ditamai dosarul de la un alt site cu jobs în denumire în care efectiv au printat câteva articole din blogul lor drept dovadă că folosesc termenul xxxjobs de nu știu câți ani și că dacă se aproba eComJobs ar putea crea confuzie.

Am întrebat în stânga și în dreapta ce urmează în cazul ăsta și am aflat că trebuie să fac un răspuns oficial în care să-mi justific alegerea și să contracarez acuzațiile lor. Cândva, o comisie de la OSIM va analiza argumentele fiecărei părți și va decide ceva.

Nu știu când va fi acel cândva pentru că au trecut deja 6 luni iar statusul e tot Opoziție în curs. Cu răbdare înainte!

PS: o chestie interesantă peste care am dat de-a lungul documentării despre OSIM e Plicul cu idei.

Lasă un comentariu